Saturday, December 31, 2011

SUFLETE CUPRINS DE NOAPTE

HEv339
tune: ssddmlsm, lsfsmrd
**********************
1Suflete cuprins de noapte Chinuit de gândul rău,
Dumnezeu vrea să te scape, Dându-ți ajutorul Său.

Chorus: Nu te-abate-n ceasuri grele, De la Sfântul Său Cuvânt.
Ce promite, El le ține, Crede, crede ne-ntrerupt.

2De-a satanei influență,Te departă tot mereu,
Lui Isus mâna ta dă-o, Și ascultă graiul Său.

3Dacă vrei să fii cu Isus, Eul tău să ți-l omori,
Iar în tine să se vadă: Blândul, bun Mântuitor.

4Și deci lasă ca să piară Toată îndoiala ta,
Te încrede doar în Isus, Toate bune îți va da.

Thursday, December 29, 2011

UNA, O ȘTIU EU

CEv1968 #752
1Una, o știu eu, ah Doamne, Ca să slăvesc al Tău nume,
Căci Tu inima mi-ai umplut, Cu iubire de sus.


Cor : Aceasta o știu, aceasta o știu, Sufletul meu Tu l-ai salvat,
Bucurie și tot pace, Inima mea are.


2Una o știu că al meu Isus, El mântuirea ne-a adus,
În El speranța, credința, În veci vor rămânea.
**********************************************
F. o. W. 72

Wednesday, December 28, 2011

CÂNTAȚI PE ISUS CU IUBIRE

CEv1968 #753
1Cântați pe Isus cu iubire, Căci El pentru noi a murit ;
Lăudați-L și dați-I mărire, Căci El pentru noi S-a jertfit.

Cor : Eu vreau să  cânt, Pe Mielul de Tatăl sfințit ;
Să cânt, Să  cânt, Pe Cel ce nespus ne-a iubit.

2Cântați toți și marea-I putere, Păcatul cel greu El l-a frânt
Zdrobind moartea prin înviere, Intrat-a în locul prea Sfânt.

3Cântați fiind plini de speranță, Isus e mereu printre noi,
Veghind, să avem siguranță, Păstoru-ngrijește de oi.

4Cântați pe Răscumpărătorul, Pe Cel ce e viu pururea,
Pe Domnul și Mântuitorul, Ce veșnic ne va îndruma.
**********************************************
  • P.D.Cr. 42
  • CEv2006 #80
  • Be Glad in the Lord

Friday, December 23, 2011

ÎNCET COBOARĂ SEARA

CEv1968 #727
1Încet coboară seara, căci iar s-a dus o zi, Și inima-mi se-ndreaptă spre Dumnezeu,
a-I mulțumi. Ce mare îndurare mi-ai dat, Ești bun : Îți mulțumesc acum.

2De-i nor, furtună, ploaie, sau soare luminos. Mereu înalț spre Tine, Un cânt din inimă duios. De ce să nu cânt, Doamne, spre slava Ta, când Tu ești viața mea.

3Oh, Doamne, Tu pe mine mă binecuvintezi, Ridic spre Tine ruga, Mai sus de stea unde tronezi! Mă simt nevrednic, Doamne, Dar mă iubești, De mine Te-ngrijești !
****************************************************************************
Cântările Triumfului #116

Thursday, December 22, 2011

EU VIN SINGUR ÎN GRĂDINĂ

CEv1968 #758
Harfa Evangheliei #11
1Eu  vin singur în grădină… Când pe roze încă e rouă :
O voce în auzul meu sună : E Fiul Lui Dumnezeu.

Cor : El cu mine umblă și-mi vorbește, Căci de acum eu al Lui sunt,
Așa bucuria noastră crește, Pe care alții n-o simt.

2Vocea Lui, când îmi vorbește… E ascultată și de păsări,
Iar în a mea inimă trezește, Multe glasuri de cântări.

3Eu stau cu El în grădină… Deși noaptea se apropie.
Cu El să rămân mereu mă’ndeamnă, O, ce dulce-mi sună mie.
******************************************************

AȘ VREA, ISUSE SCUMP

CEv1968 #759
Cântare nouă
1Aș vrea, Isuse scump, să fiu cu Tine, În pribegia mea pe-acest pământ,
De-atâtea ori când grea ispită vine, S-o biruiesc prin Sfântul Tău Cuvânt. 

Cor : Aș vrea, Isuse, scump, a Ta comoară,
De mângâieri pe veci să-mi dăruiești,
Aș vrea în mine tot ce-i vechi să moară,
Ca Tu să faci din mine ce dorești ! 

2Și-aș vrea, Isuse scump, a Ta viață, Să se-oglindească pururi în a mea,
Și să dispară negura din ceață, ce-mpiedică să-Ți văd Mărirea Ta. 

3Și câte n-aș mai vrea, o, scump Isuse, În pribegia mea pe-acest pământ,
Dorințele ce îmi rămân nespuse, Le împlinește sfântul Tău Cuvânt !
*********************************************************

CEv1996 #759
tune: sdrmmffmrmd, sdmrrrdrmd
tune: 51233443231, 5132221231
1Aș vrea Isuse scump să fiu ca Tine, În pribegia mea pe-acest pământ;
De-atâtea ori când grea ispită vine, S-o biruiesc prin Sfântul Tău Cuvânt.

Cor : Aș vrea Isuse scump a Ta comoară,
De mângăieri pe veci să-mi dăruiești,
Aș vrea în mine tot ce-i vechi să moară,
Iar Tu să faci din mine ce dorești.

2Și-aș vrea Isuse scump a Ta viață, Să se-oglindească pururi în a mea;
Și să dispară negura din ceață, ce-mpiedică să-Ți văd Mărirea Ta.

3Și câte n-aș mai vrea o scump Isuse, În pribegia mea pe-acest pământ;
Dorințele ce îmi rămân nespuse, Le împlinește sfântul Tău Cuvânt.
**********************************************************
CEv2006 #386
tune: sdrmmffmrmd, sdmrrrdrmd
tune: 51233443231, 5132221231
1Aș vrea Isuse scump, să fiu ca Tine În pribegia mea pe-acest pământ;
De-atâtea ori când grea ispită vine, S-o biruiesc prin Sfântul Tău Cuvânt.

Cor : Aș vrea, Isuse scump, a Ta comoară 
De mângâieri pe veci să-mi dăruiești; 
Aș vrea în mine tot ce-i vechi să moară, 
Iar Tu să faci din mine ce dorești.

2Și-aș vrea Isuse scump a Ta viață, Să se-oglindească pururi în a mea;
Și să dispară vălul greu de ceață, ce-mpiedică să văd mărirea Ta.

3Și câte n-aș mai vrea o scump Isuse, În pribegia mea pe-acest pământ;
Să-mi împlinești dorințele nespuse, Doar în lumina Sfântului Cuvânt.



Tuesday, December 20, 2011

O, DOAMNE, IA-MĂ-N SLUJBA TA

CEv1968 #761
1O, Doamne, ia-mă-n slujba Ta, Cu viața mea, cu tot ce am : 
Deci clipele și zilele, Fie toate ale Tale. 

Cor : Ia-mă pe mine însumi, Fii Tu stăpân pe mine, 
Ia-mă cu tot ce am o, Doamne și fă ce vrei cu mine. 

2Ia-mi gura Doamne-n slujba Ta, Și-o fă ca să vorbească tot 
ce e plăcut ‘naintea Ta și să-Ți aduc cinste. 

3Ia-mi glasul și mă fă să cânt Întotdeauna slava Ta ; 
Ia-mi buzele și fă-le să spună cât de bun ești Tu. 

4Voința mea să fie-a Ta : Nu vreau ca să mai fie-a mea, 
Ia-mi inima și-o umple cu dragoste pentru Tine.
******************************************

Harfa Evangheliei #37
Tune: dmmmrmsssfm, rrrmflsfm
Tune: 13332355543, 222346543
1O, Doamne, ia-mă-n slujba Ta Cu viața mea, cu tot ce am:
Deci clipele și zilele, Fie toate-ale Tale.

Cor : Ia-mă pe mine însumi, Fii Tu stăpân pe mine:
Ia-mă cu tot ce am o Doamne, Și fă ce vrei cu mine.

2Ia-mi gura Doamne, ‘n slujba Ta, Și-o fă ca să vorbească tot
Ce e plăcut ‘naintea Ta, Și să-Ți aducă cinste.

3Ia-mi glasul și mă fă să cânt Întotdeauna slava Ta;
Ia-mi buzele și fă-le să Spună cât ești de bun Tu.

4Voința mea să fie-a Ta : Nu vreau ca să mai fie-a mea.
Ia-mi inima și-o umple cu Dragoste pentru Tine.
******************************************************

  • dec20

Monday, December 19, 2011

CU BLÂNDEȚE ISUS VENI

CEv1968#762
  • Harfa Evangheliei #43
1Cu blândețe Isus veni, Al meu suflet a-l mântui, 
Și din rușine și păcat, El sus m-a ridicat.

Cor : Din adâncimi m-a ridicat, Cu-al Său braț tare m-a scăpat, 
Din umbra morții El m-a scăpat (scos), O, laudă Lui, El m-a salvat.

2Încă demult El m-a chemat, Dar eu pe El L-am refuzat ; 
Dar când al Său Cuvânt am luat, Iertând m-a ridicat.

3A Sa frunte spinii-au străpuns; Prin mâini cuiele au pătruns, 
Când din blestemul de păcat, El sus m-a ridicat.
*******************************************


Imnuri creştine de laudă şi închinare #189
1Cu dragoste Isus veni pe mine El mă mântui, 
Şi din ruşine şi păcat Isus m-a ridicat

Ref : Din adâncimi m-a ridicat, din valea morţii m-a scăpat, 
El vina toată mi-a iertat, mărire Lui, El m-a salvat

2De-atâtea ori El m-a chemat dar eu mereu L-am refuzat, 
În clipa când L-am ascultat iertare-am căpătat

3Când El a fost crucificat, când spinii fruntea I-au brăzdat, 
Atunci plătind al meu păcat spre cer m-a ridicat
******************************************

Thursday, December 15, 2011

NOAPTE SFÂNTĂ, SĂRBĂTOARE

CEv1968 #766
1Noapte sfântă, sărbătoare, Plină doar de bucurii, Pentru oameni şi copii, 
Ne arăţi pe Pruncuşorul, Ce din cer s-a coborât şi în iesle s-a născut.

Cor : Să ne fie Pruncul bun, Bucurie de Crăciun.

2Pace pe pământ să fie, Şi mărire-n înălţimi, Buni şi milostivi să fim. 
Dulce sfântă armonie  între oameni pe pământ, A adus Copilul sfânt.

3Iată-L cum stă într-o iesle şi zâmbeşte drăgălaş, Fiind servit de îngeraşi. 
Ne apropiem de Pruncul, Cu un dar la El venim : Inima i-o dăruim.
***********************************************************
  • Harfa Copiilor #73

Saturday, December 10, 2011

COR DE ÎNGERI CÂNTĂ

CEv1968 #771

1 Cor de îngeri cântă : Bucurii vestesc, Domnul mântuieşte neamul omenesc, 
Ziua se ivește, Noapte-a dispărut, Căci umil pe lume, Isus S-a născut. 

Cor : Cor de îngeri cântă : “Slavă Celui Sfânt, Bună învoire, Pace pe pământ !” 

2 Cor de îngeri cântă : “Credeți !” Ei vestesc, Tot ce-n Cartea sfântă, scrise se găsesc ! A venit pe lume, Fiul Celui Sfânt, Ca să împlinească Sfântul Său cuvânt. 

3 Cor de îngeri cântă : Domnul ne-a iubit, În așa măsură Fiul Și-a jertfit. 
Ca să mântuiască lumea de păcat, Și să fericească pe îndurerat.
*******************************************************
  • Harfa Copiilor 82

Friday, December 9, 2011

O, ISUSE, VIN’ LA MINE

CSion1938#657
1 O, Isuse, vin’ la mine, Vin’ căci Tu m-ai căutat, 
Eu sunt gata să-Ți dau totul, Inima și-al ei păcat. 

Cor: O, Isuse, fii cu mine. Fără Tine eu nu pot. 
Al meu suflet Te dorește Să rămâi Isuse-n el. 

2 Fără Tine a mea viață Nu era de vreun folos; 
Dar deodată strălucit-a Harul Tău și m-a întors. 

3 Când satana îmi trimite Tot ispite și-ndoieli, 
A Ta mână mă-ntărească Și mă scoată din dureri. 

4 Totdeauna fii cu mine: ‘Norice clipă și nevoi. 
Biruința și-a mea slavă Numai Tu Isuse, ești.
***************************************
  • Melodia Harfa Evangheliei 181 
  • Evangeliums Sanger 108 
  • Cântările Sionului 97

Wednesday, December 7, 2011

HRISTOS DIN MORȚI A ÎNVIAT

CEv1968#774
1 Hristos din morți a înviat În slava Lui cerească, 
Viață nouă El ne-a dat și pace sufletească.

Cor: A-nviat ! Isus din morți ! A-nviat Isus din morți ! 
Cântați că Isus a înviat din morți.

2 Hristos din morți a înviat, Și astfel mântuirea, 
În veci de veci a câștigat Aducând nemurirea.

3 Hristos din morți a înviat,  Zdrobind tăria morții, 
Și eu prin El m-oi înălța, În cer să cânt cu sfinții.
******************************************
  • Harfa Copiilor #87

Monday, December 5, 2011

SFÂNT COPIL TRIMIS DE DOMNUL

1 Sfânt Copil trimis de Domnul, Dormi liniștit!
Îngerii-Ți veghează somnul, Dormi liniștit!
Îngânându-și bucuria, blând își leagănă Maria,
Scumpul ei Odor, Mesia Cel proorocit.

2 În câmpie stau păstorii, turmei lor scut.
Ei Mântuitor așteaptă, dorind tăcut.
Dar deodată o minune, Înger alb din cer, le spune
Vestea bună pentru lume : El S-a născut!

3 O, ce mare bucurie astăzi avem,
Că ni S-a născut Mesia în Betleem.
Domnul Sfânt ne-a cercetat, Mântuire-n dar ne-a dat,
Fie binecuvântat! Lui ne-nchinăm.
******************************
  • All Through the Night - Welsh melody
  • OAW 120111


Saturday, December 3, 2011

O, CUM S-AUD AL ÎNGERILOR CÂNTURI

CEv1968 #778
1 O, cum s-aud al îngerilor cânturi ! Zboară ușor cântarea lor pe plai, 
Și-n suflet îmi aprinde noi avânturi, De-o viață fericită ca în rai. 

Cor : Cântați, cântați, Imnuri de proslăvire ! Cu îngerii ce cântă-n străluciri, 
Să-I aducem prinos de mulțumire, Slăvindu-L în eterne fericiri. 

2 Noi Te urmăm chemare minunată, Cerul ne-arăți și pacea Tu ne-o dai ; 
Pe calea vieții când e-nvolburată, Liman ne ești și călăuză-n rai : 

3 Când vom ajunge cu El în mărire, Îl vom slăvi cu îngerii în cor. 
Vom intona un imn de proslăvire, Pentru Hristos : Domn și Mântuitor.
*************************************************************
  • Pe Drumul Credinței # 137
  • Cântările Evangheliei 2006 #36
  • http://www.muzicacrestina.net/2011/01/01/o-cum-se-aud-a-ingerilor-canturi/  1 O, cum se-aud a îngerilor cânturi, Zboară ușor cântarea lor pe plai, Și-n suflet îmi aprinde noi avânturi De-o viață fericită ca în rai. Ref: Cântați, cântați, o, alinați amarul! Cântec ceresc al unei mântuiri Prin care vom vedea odată harul, Slăvitul tron și-a Sale fericiri!Cum sună clopote-n amurg pe dealuri Cheamă duios cântarea lui Isus: Voi cei trudiți, răpiți de-a lumii valuri, Veniți la Mine sus, mereu mai sus! 3 Noi Te urmăm iubire minunată; Trudiți ne chemi și-odihnă Tu ne dai, În calea vieții cea întunecată, Liman ne ești și călăuză-n rai.

Friday, December 2, 2011

GRĂBEȘTE TIMPUL CA UN NOR

CEv1968 #779
1 Grăbește timpul ca un nor, De nimeni nu-i oprit ! 
Și anii tăi se duc în zbor, Se duc în infinit !


Cor : În grabă trece viața ta, Și ziua ta s-a dus, 
Deci vino azi, în plină zi, La crucea Lui Isus ! 


2 Păcatul tău îți dă curând, Doar jale și dureri, 
Pe fiul cel pierdut l-a frânt, În aspre sfâșieri ! 


3 Isus te-așteaptă răbdător, De El tu ești iubit ! 
Nu lua păcatu-așa ușor, Când El l-a ispășit. 


4 Isus îți e Mântuitor, Pe cruce-a sângerat,
Tu crede-n El ca Salvator, De El vei fi salvat.
***************************************

Thursday, December 1, 2011

CUVÂNTUL: ,,CU VOI SUNT”

CEv1968 #780
1 Cuvântul: ,,Cu voi sunt, deci nu vă temeți !"
Luminează-n calea acestei vieți.
El prin nori ca rază ne străbate-așa,
Mă bucură graiul: "În veci nu te voi lăsa."

Cor : ,,Eu nu te-oi lăsa, Eu nu te-oi lăsa !"
Așa mi-a promis El mie : "În veci nu te voi lăsa !"

2 Floarea vestejește, mirosul pierzând ;
Pot să treacă toate, dar Isus nicicând.
Că Mântuitorul veșnic e al meu,
Și intodeauna mă păstrează-n harul Său.

3 Când a mea cărare se va-ntuneca,
El va grăi dulce: ,,Nu te-nfricoșa !"
Iar odată-n ceruri când Îl voi vedea
Plin de bucurie, cu El voi cânta.
***************************

Wednesday, November 30, 2011

FII CU NOI, DOAMNE ISUSE

CEv1968 #59
1 Fii cu noi, Doamne Isuse, Sfântul Tău Duh în noi pune, 
Condu-ne cu îndurare, Aratăne-a Ta cărare. 

2 Fă să Te laude gurile, Sfințește-ne simțurile : 
Întărește-ne-n credință, Și-n sfânta Ta cunoștință. 

3 Pân’ ce-om cânta în jurul Tău : “Sfânt, sfânt, e Domnul Dumnezeu” , 
Și Te-om vedea față-n față în gloria Ta măreață.
******************************************
  • Harfa Evangheliei #368
  • Evangeliums Sanger #1

Tuesday, November 29, 2011

ISUSE, DESPRE TINE

CEv1968#29
1 Isuse, despre Tine, voi înălța cântare ; Cel ce-ai murit pe cruce, 
Răbdând dureri amare [:Pentru al meu păcat:] 

2 În veci, numai pe Tine, Te voi iubi Divine, Tu-mi dai mereu iertare, 
Și-n Tine am scăpare [:Tu ești cântarea mea:] 

3 Las’ să rămân în Tine, la Tine sunt eu bine ; Rămâi a mea viață, 
Să nu duc nicicând lipsă [:De Tine Isuse:]
************************************
  • Cântările Evangheliei 1913, #11
  • Harfa Evangheliei #115

Saturday, November 26, 2011

SLAVĂ ȚIE, DOAMNE ISUS

CEv1968,1996#26
1 Slavă Ție, Doamne Isus, Cel ce-ai fost disprețuit ! 
Tu Miel sfânt, Cel ce pentru noi, Chiar și moarte-ai suferit. 
Slavă Ție, scumpe Doamne, Vina noastră ai purtat. 
Inima Te-mbrățișează, Cel ce ne-ai răscumpărat. 

2 O, Tu Miel sfânt al Paștelor, Ce mare-i iubirea Ta ! 
Toate câte am greșit noi, Pe Tine Te-au apăsat. 
Tu ne-ai câștigat iertare, În cer, poarta ne-ai deschis. 
Noi trăim prin a Ta moarte, Fericiți, în veci Isus. 

3 Laudă și închinăciune, Ești Tu vrednic a primi, 
A îngerilor cântare Se ridică-n înălțimi. 
Cel ce-ai fost mult disprețuit, Azi de mulți ești preacinstit. 
Degrabă-n mărire-i veni, Preot, Rege și Profet.
******************************************

Thursday, November 24, 2011

VREAU LÂNGĂ DUMNEZEU

CEv1996#84
1 Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu, Oricât ar fi de greu necazul meu. 
Oricât aș suferi cântarea mea va fi, Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu. 

2 Pe-ndepărtate căi de-aș înnopta, Și-o piatră-n căpătâi dacă-aș avea, 
Tot fericit aș fi, și-n vis aș glăsui, Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu. 

3 Când calea voi sfârși ici pe pământ, Voios când voi păși în cerul sfânt, 
Atunci s-a împlinit al meu dor nesfârșit, Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu. 

4 Viața mi-o închin Lui Dumnezeu, La El cu toate vin prin harul Său; 
Aproape vreau să fiu de Domnul meu cel viu, Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu.
************************************************************************
  • tune: sddrdm, fmrmd

ISUS, TU SINGUR VINO

CEv1968#54
1 Isus, Tu singur vino, în veci la mine rămâi! 
Vin’ Învăţătorul meu, Cu tot ajutorul Tău. 

2 De multe ori te doresc, În Tine mă-nveselesc, 
Și de mii de ori eu strig: Oh, vino Isuse, vin’! 

3 Nu-i altă fericire care inima-mi umple, 
Când la mine Isus vii, Bucuria mea să fii. 

4 Tu, Fiul Lui Dumnezeu, Fii tot ajutorul meu! 
Pentru mine Te-ai jertfit, Și deplin m-ai cucerit!
******************************************
  • Harfa Evangheliei 342
  • Glaubensstimme 537
  • Hitt Hang 179
  • Mel CEv2006 #109
  • Tune: ssddrrm

ÎN NECAZ AM RĂTĂCIT

CEv1968#24
1 În necaz am rătăcit fiind apăsat, Dar acum sunt bucuros și ușurat; 
Din zori până-n seară cânt cântarea mea, Și cauza-i aceasta; 
Merg cu Domnul meu. 

Cor: Merg cu Domnul meu, Aliluia! Merg cu Domnul meu,  glorie! 
Nu mai rătăcesc, merg spre patrie, Merg și vorbesc cu Domnul meu. 

2 Mult timp am fost în lanțul păcatului, Lumea nu-mi ajuta, n-aveam harul Lui; 
Dar de când eu de Hristos sunt mântuit, Sunt tot bucuros și: 
Merg cu Domnul meu. 

3 O, suflete, aproape a dispera, Lasă-L pe Isus să intre-n viața ta, 
Bucuria mântuirii ‘ți-aduce, Vin’ la lumină și mergi cu Domnul tău.
**********************************************************
  • Harfa Evangheliei 58
  • I walk with the King